Sari peste navigare

Fii observator

II.
Cum se desfășoară ziua votului și la ce să fii atent

Votarea începe la ora 7:00 și se termină la ora 22:00.

2 membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 22.00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot, până la ora 23.59.

La ora 22.00, urna specială trebuie să se afle în localul secției de vot.

După cum prevede legea, campania electorală „începe cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor și se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00”. 🚩 Asta înseamnă că, în ziua votării, atât în secția votare, cât și în jurul acesteia, nu ar trebui să vezi nici urmă de afișe, nici oameni care se sfătuiesc pe la colțuri cu cine să voteze. Cumva, trebuie să ne prefacem cu toții că nu știm de ce suntem acolo. Direct răspunzător de îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip, atât din și de pe clădirea sediului sediului de votare este președintele secției de votare, care este obligat să dispună îndepărtarea materialelor de propagandă electorală. După ce solicită îndepărtarea acestora, persoanele desemnate de primar trebuie să le îndepărteze în cel mult 2 ore de la comunicare. Dacă (mai) vezi afișe propagandistice prin jur, adu-i aminte respectuos președintelui biroului electoral că nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție. De asemenea, dacă președintele BESV (biroului electoral al secției de votare) nu acceptă sugestia pe care i-ați făcut-o, vă puteți îndrepta către birourile electorale de circumscripție. Birourile electorale de circumscripție sunt înființate la nivel de comună sau oraș, și în București, inclusiv la nivel de sector.

🚩 Înainte să intri în secția de votare, poți să fii atent dacă, în jurul secției de votare, până la 500 de metri, sunt oameni care sfătuiesc alegătorii să voteze sau să nu voteze anumite partide politice / alianțe politice / candidați independenți.

ℹ️ Președintele secției de votare este direct răspunzător de ceea ce se întâmplă în jurul secției, având autoritate pe o rază de 500 de metri în jurul secției.

Așa că atrage-i atenția despre problemă. El la rândul lui, trebuie să le atraga atenția persoanelor în cauză că, prin oferirea acestor tipuri de sfaturi, comit o contraventie. De asemenea, spune-i și dacă vezi indicii despre acțiuni de intimidare a alegătorilor.

🚩 Ce trebuie să știi legat de asta este că, în ziua votării, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul secției de votare este interzisă. Dacă vezi ceva suspect, anunță președintele secției de votare și adu-i respectuos aminte de această prevedere legală și, de asemenea, că faptul că e contravenție.

🚩 Oricât de nedrept ți s-ar părea, turismul electoral nu apare definit expres în lege. Unul dintre motive ar fi faptul că uneori e greu să dovedești dacă un autobuz plin de oameni se întâmplă să se fi organizat singuri să vină împreună la vot sau opțiunea lor la vot a fost cu adevărat coruptă. Cu toate acestea, fapta nu rămîne în afara legii, de aceea avem infracțiunea de corupere a alegătorilor.

Dacă suspectezi că există motive rezonabile pentru care să crezi că mai multor oameni le-au fost oferiți bani sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze cu cineva sau să nu voteze, sesizează poliția locală în legătură cu acest incident sau fă o sesizare la biroul electoral județean. De asemenea, urmărește și documentează activitatea pe un termen mai lung și notează numerele de înmatriculare.

🚩 Dacă observi că cineva este împiedicat, prin orice mijloace, să-și exercite dreptul de a alege, să știi că fapta este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Ziua alegerilor începe dimineața, la ora 6:00, când președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri, verifică urnele, cabinele, existența listelor electorale, a buletinelor de vot și a ștampilelor necesare votării, după care închide și sigilează urnele prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare.

🚩 Așadar, în timp ce stai la rând, aruncă o privire la urnă și vezi dacă are aplicată ștampila de control și e sigilată cum trebuie.

În afară de membrii biroului electoral al secției de votare, de candidați și de delegații și de observatorii acreditați, 🚩 Nicio altă persoană nu poate staționa în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot, mai mult decât timpul necesar pentru votare. Operatorii de calculator au statut de personal tehnic auxiliar.

Așa cum o să vezi pe parcursul acestui ghid, direct răspunzător de ce se întâmplă în curtea lui este președintele secției de votare, așa că, acesta, pentru a menține ordinea și buna desfășurare a votului, poate apela la jandarmii / polițiștii care, de asemenea, trebuie să se asigure că totul decurge conform legii.

Dacă ești observator acreditar și ți se refuză accesul în localul de vot, legea e de partea ta. Conform art. 98 din Legea 208/2015 cei care refuză să te lase să intri în localul de vot comit o contravenție.

🚩 În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.

Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

După ce ai intrat în secția de votare (acces care se face civilizat, în funcție de numărul de cabine), ești rugat să prezinți actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator.

Rolul introducerii codului numeric personal în sistem (SIMPV) este acela de a monitoriza prezența la vot a alegătorilor și de a preveni votul ilegal.

Dacă alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă existentă în secția de votare respectivă, sistemul semnalează dacă:

  • persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;
  • persoana care s-a prezentat la vot și-a pierdut drepturile electorale;
  • persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secție de votare;
  • persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă și are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință;
  • persoana care s-a prezentat la vot și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin.

🚩 Așadar, este cineva care votează fără a prezenta actul de identitate? Dacă i se înmânează un buletin de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate, fapta e contravenție.

🚩 Dacă există persoane care votează fără a avea acest drept, votează de două sau mai multe ori sau un alegător introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul, fapta este infracțiunea de fraudă electorală.

În cazul în care apare o astfel de situație nu se poate suspenda sau întrerupe votarea iar operatorul de calculator / membru al biroului electoral desemnat de președinte va consemna pe suport electronic sau de hârtie, după caz, CNP-ul alegătorilor și ora la care s-au prezentat la vot;

Atât candidații, cât și alegătorii au dreptul să conteste identitatea unei persoane care vrea să voteze. Președintele secției de votare stabilește identitatea acestuia prin orice mijloace, iar, în cazul în care contestația este întemeiată, președintele îl oprește de la vot pe alegătorul consemnat și consemnează acest lucru într-un proces verbal și sesizează poliția;

Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea dar doar pentru motive temeinice și, mai mult, durata acesteia nu poate depăși o oră. Dacă se suspendă de mai multe ori votarea, durata tuturor suspendărilor nu poate depăși două ore. În orice caz, trebuie să apară un afiș pe ușa localului cu cel puțin o oră înainte care să anunțe suspendarea.

  • Chiar dacă se suspendă votarea membrii biroului nu pot părăsi sala de votare în același timp iar urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și toate lucrările biroului rămân sub pază permanentă;
  • Dacă ești observator sau reprezentant al mass-mediei nu poți fi obligat să părăsești sala pe timpul suspendării votării;

Regula este că prezența oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Altfel, fapta constituie contravenție.

Ca în cazul (aproape) oricărei reguli, există și excepții:

  • În cazul în care un alegător, din motive temeinice, nu poate să voteze singur are dreptul să fie ajutat de un însoțitor pe care el îl alege. Însoțitorul nu poate fi o persoană acreditată, un membru al biroului electoral al secției sau un candidat. Președintele constată motivele temeinice în acest caz. Spre exemplu, persoana în cauză este nevăzătoare.
  • O excepție pe care nu o găsești în lege dar am întâlnit-o în practică sunt copiii curioși care intră cu părinții în cabina de vot. Credem că legea trebuie interpretată în spiritul ei și nu în litera sa: așa că nu vedem cum un copil de 9 ani ar putea să influențeze votul părintelui dacă intră, din curiozitate, cu el în cabină. Să nu fim mai zeloși decât legea, dar, evident, în cazul în care o astfel de suspiciune ar putea apărea, credem că legea are întâietate.

⚠️ Este contravenție și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timp ce își exercită dreptul de vot. Dacă oamenii vor să-i îndemne pe alții să iasă la vot, noi recomandăm clasica fotografie cu timbrul autocolant pe care scrie VOTAT de pe spatele buletinului. 

Vezi art. 98, lit. a din Legea 208/2015;

Pe durata votării astfel de însemne sunt interzise și purtarea lor constituie contravenție. Roagă-i frumos să le înlăture!

Uneori asta poate fi doar o simplă eroare, tocmai pentru că radierea persoanelor decedate nu s-a făcut din oficiu. Cu toate acestea, ce poți face tu dacă observi vecini sau rude decedate prin lista electorală este să ceri radierea acestuia, primarului UAT în a cărei rază teritorială persoana decedată a avut ultimul domiciliu sau doar să faci o sesizare cu privire la existența unei persoane decedate pe lista electorală.

Ce trebuie să știi despre urna mobilă

Alegătorii care își exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale sunt înscriși într-un extras din listele electorale de la secția de votare respectivă.

Urna mobilă este pusă la dispoziție pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate. În cazul în care persoanele care se află într-o astfel de situație ele trebuie să facă o cerere scrisă (însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate), cerere pe care, ulterior, președintele biroului electoral al secției de votare o poate aproba.

Cererile trebuie depuse fizic, la sediul biroului electoral al secției de votare, cel târziu sâmbăta dinaintea alegerilor, între orele 18 și 20.

În cazul în care cererea este aprobată, o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral este desemnată să se deplaseze cu urna specială și cu materialul necesar votării - ștampila cu mențiunea "VOTAT" și buletine de vot - la locul unde se află alegătorul. Împreună cu membrii desemnați ai biroului merge și polițistul / jandarmul care asigură paza secției de votare.

🚩 Dacă ești observator mobil și președintele biroului secției de votare îți îngăduie să te alături echipei care merge cu urna mobilă, poți fi atent la următoarele lucruri:

  • Votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de președintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă, copia listei electorale complementare sau de pe lista suplimentară existente la secția respectivă;
  • Extrasul se semnează de către președinte și se ștampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secție;
  • Pot vota cu urna mobilă numai persoanele care domiciliază în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare;
  • Înainte de a se pleca cu urna mobilă, CNP-urile alegătorilor care au făcut cerere sunt preînregistrate în SIMPV, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei, pe baza semnăturilor din extrasul despre care vorbeam mai sus;
  • De asemenea, o altă formalitate care trebuie îndeplinită, este ca președintele biroului să solicite operatorului de calculator să verifice ca nu cumva persoanele respective să nu mai fi votat o dată, în aceeași zi;

🚩 Dacă urna mobilă este încredințată altor persoane decât membrilor biroului electoral al secției de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiții decât cele prevăzute de lege, fapta este infracțiune.

Înscrie-te ca observator