Ce și cât face diferența?

Acest an electoral în România este cu de toate:

- 9 iunie: alegeri locale și europarlamentare

- 15 septembrie și 29 septembrie: primul, respectiv al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale

- 8 decembrie: alegeri parlamentare

O solicitare serioasă a mușchilor civici.

Îmi amintesc de o întâmplare povestită de Voltaire[*]. O trupă de actori călătoreau prin sate pentru a le explica oamenilor diferența dintre despotism și democrație. Ilustrau cele două sisteme astfel:

- pentru despotism, actorii erau încolonați astfel încât cel care intrepreta despotul nu avea pe nimeni în spate. În fața sa erau așezați nobili, în ordine descrescătoare a rangului, până la cel care juca rolul țăranului. Când îi venea cheful, despotul dădea un șut celui din față, iar șutul era propagat până la sărmanul țăran, care nu avea decât să îndure.

- pentru democrație, actori erau așezați în cerc. Acum în spatele despotului se afla țăranul. Când despotului îi venea chef să dea șuturi, acestea i se întorceau. Astfel, despotul se lămurea repede că mofturile sale vor avea consecințe.

Se pot trage două învățăminte. Primul: să avem încredere doar în cei care pot fi pedepsiți pentru comportament neadecvat. Al doilea: prețul libertății este vigilența eternă.

Referitor la al doilea învățământ, bănuiesc că unii oameni se eschivează de la datoria civică pentru că nu doresc ca aceasta să le acapareze viața. Pentru asemenea oameni, care vor să se bălăcească doar până la glezne, dar nu până la gât, fac următoarele recomandări:

- evenimentele nu evoluează cu viteza notificărilor, așa că e bine să avem o dietă frugală de știri

- un eveniment poate fi important, dar nu în egală măsură pentru toată lumea. Dacă nu putem acționa ușor în baza informației respective, ducă-se la alte case

- dacă ceva ne enervează, merită să ne întrebăm: În ce măsură pot ignora asta? Furia e o bună momeală pentru a capta atenția

- trebuie găsite modalități pentru deconectare. Să ne cultivăm grădinile, atât la propriu, cât și la figurat. Să fim bine odihniți, pentru ca la momentul oportun să ne prezentăm în deplinătatea abilităților

Filozoful Andrei Pleșu a încurajat în repetate rânduri exercitarea dreptului de vot, chiar sugerând o experimentarea cu un scrutin de vot obligatoriu. Dar în alt context a mărturisit că lasă apa să curgă tot timpul cât își toaletează barba, argumentând că pornirea intermitentă a apei nu ar contribui cu mare lucru în situația de ansamblu.

Dacă votul personal, unul dintre multe altele, exprimat din scrutin în scrutin, este importante, cum se face că micile obiceiuri zilnice nu se cumulează semnificativ? Personal, am obiceiul de a-mi lovi papucii între ei înainte de a pune picioarele într-o mașină, pentru a scutura praful de pe încălțăminte. Iarna, lovesc încălțămintea de marginea de jos a uși autobuzului, pentru a scutura zăpada de pe bocanci. Recent, un șofer mi-a complimentat acest obicei, menționând că asistă la o premieră. Cât face un pic plus un pic? Un pic mai mult.

Față cu efectul Lucifer, mecanismul prin care oameni obișnuiți ajung să comită atrocități, Phillip Zimbardo recomandă eroismul zilnic ca antidot. Soldații care au torturat prizonierii din închisoarea Abu Ghraib sunt o realitate ce trebuie luată în considerare, dar la fel trebuie făcut și pentru Wesley Autrey, muncitorul în domeniul construcților care a salvat un bărbat de la a fi omorât de tren.

Simpatizez moderația în ceea ce privește sacrificiul individual pentru binele comun. „Nimic în exces”, cum spune maxima. Peter Singer ne sfătuiește că nu este necesar să ne facem viața un calvar pentru a îmbunătăți-o pe a altora. Doar să ne gândim, din când în când: dacă nu ne purtăm de grijă unii altora, atunci cine s-o facă?

[*] Din păcate, nu mai găsesc sursa poveștii.