Sari peste navigare

Viza de flotant

Poți vota la alegerile locale numai în teritoriul circumscripției de care aparții.

Circumscripțiile sunt județele, când vorbim de alegerile pentru consiliu județean și președintele acestuia, și unitățile administrativ teritoriale (UAT: comune, orașe, etc), când vine vorba de alegerile pentru consiliu local și primar.

Circumscripția de care aparții este cea unde ai domiciliul. Ne putem gândi la ele în felul următor:

  • pentru Consiliul Județean și Președintele Consiliului Județean poți vota la orice secție din județul de domiciliu
  • Pentru Primar și Consiliul Local poți vota doar în UAT-ul de domiciliu

Dacă, de exemplu, ești student și nu vrei să te duci până acasă ca să votezi sau poate vrei să votezi pentru conducerea orașului în care locuiești de fapt, atunci ai nevoie de viza de flotant.

În lege și pe site-urile instituțiilor apare ca „mențiune privind stabilirea reședinței" și este un sticker care se atașează de spatele buletinului și dovedește că locuiești în altă parte decât domiciliul.

Dacă locuiești acolo, atunci e și normal să votezi acolo, pentru un vot reprezentativ. Termenul limită pentru a obține viza de flotant este 9 aprilie, conform legii. Noi recomandăm să aplici cât mai repede, deoarece acest proces durează câteva zile, în funcție de volumul de muncă al biroului respectiv.

P.S. Chiar dacă l-ai ratat, avem o alternativă.

Ca să-ți faci viza de flotant ai nevoie de documente care dovedesc reședința la care locuiești. Aplici pentru viza de flotant la biroul de evidență a populației de pe raza UAT-ului unde locuiești. Unele localități au mai multe astfel de birouri și la unele se face programare online. Procesul durează, de obicei, câteva zile. Te poți afla într-unul dintre aceste cazuri:

 

1. Stai într-un cămin studențesc

Dacă stai la cămin trebuie să te prezinți la Evidența Populației în sectorul / orașul de care aparține căminul cu:

  • Actul tău de identitate
  • Carnetul de student (vizat pe anul 2023-2024) sau o adeverință de student
  • Contractul de închiriere cu căminul, în original și copie + orice proces verbal de predare-primire, dacă există.
  • Cererea tip - printată față verso, completată (dar nesemnată de tine) semnată și ștampilată (neapărat) de administratorul căminului la secțiunea destinată găzduitorului.

 

2. Stai cu chirie sau comodat

Dacă stai cu chirie / comodat (și ai contractul înregistrat la ANAF) trebuie să te prezinți la Evidența Populației în sectorul / orașul de care aparține imobilul cu:

  • actul tău de identitate
  • contractul de închiriere (înregistrat la ANAF) sau de comodat, original și copie
  • Cererea tip - printată față verso, completată dar nesemnată de tine

 

3. Cineva te ia în spațiu 

Este alternativa dacă stai cu chirie, dar fără contract înregistrat la ANAF (sau chiar fără contract) sau dacă stai cu părinții. Vei avea nevoie ca persoana care te ia în spațiu (familie sau prieteni) să vină cu tine la evidența populației și să facă dovada că este proprietar al locuinței. Așadar, vei avea nevoie de:

  • actul tău de identitate
  • Cererea tip - printată față verso, completată dar nesemnată de tine sau proprietar
  • persoana care te ia în spațiu împreună cu un act care dovedește titlul de proprietate (contract vânzare/cumpărare, certificat moștenitor, act partaj, etc) în original sau copie
  • unele birouri de evidență a populației îți vor cere ca proprietarul să aibă și un extras de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile

 

4. Ești chiar tu proprietarul...

...imobilului unde îți stabilești reședința. Vei avea nevoie de: 

  • actul tău de identitate
  • Cererea tip - printată față verso, completată dar nesemnată de tine
  • Dovada că tu deții imobilul – un act care dovedește titlul de proprietate (contract vânzare/cumpărare, certificat moștenitor, act partaj, etc) și recomandăm extras din cartea funciară nu mai vechi de 30 de zile

 

Îți ridici viza de flotant

Este un sticker aplicat pe spatele actului tău de identitate. Este valabilă un an de zile.

În funcție de volumul de muncă al biroului la care te duci, o vei primi în câteva zile, timp în care actul tău de identitate va fi reținut de acel birou.

Viza îți oferă și alte drepturi:

  • Poți să dai examenele auto în localitatea unde ai făcut școala de șoferi.
  • Poți să soliciți atribuirea unui loc de parcare de reședință.
  • Poți să accesezi diferite beneficii de asistență socială oferite locuitorilor acelui UAT.
  • Poți beneficia de stimulente de la bugetul local.

 

Opțiunea de rezervă

Dacă 10 aprilie te-a prins fără viză de flotant, nu e chiar totul pierdut. Încă mai poți vota pentru locale în UAT-ul unde locuiești dacă îți muți domiciliul acolo.

Poți face acest lucru inclusiv cu scurt timp înainte de ziua votului (deși nu recomandăm). Ba chiar este la ordinea zilei ca birourile de evidență a populației să proceseze aceste dosare cu prioritate înaintea alegerilor.