Luna aceasta ne întâlnim la Clubul de Lectură Civică pentru a citi cartea „Tribul - Despre întoarcerea acasă și apartenență”, scrisă de Sebastian Junger, și pentru a discuta ce am înțeles la întâlnirea de pe 30 octombrie, de la 18:30, la Cărturești Verona, cu invitații George Bonea și Antonia Ene.
Loialitate, interdependență și cooperare: aceste comportamente tribale, spune Junger, sunt înrădăcinate în ADN-ul nostru, dar ele nu se mai regăsesc complet în societatea noastră, pe care o caracterizează ca fiind individualistă. Autorul analizează provocările cu care se confruntă veteranii care revin în societatea modernă, ca un semnal de alarmă pentru a remedia actuala dinamică în comunitățile de pretutindeni.
Alături de noi va fi George Bonea, unul dintre cofondatorii proiectului Distopic Residence, în cadrul căruia au loc tururi ghidate dedicate observării și înțelegerii nevoilor comunităților care locuiesc în cartiere subdezvoltate, în care profitul a fost pus înaintea bunăstării locuitorilor, precum Popești-Leordeni sau Chiajna-Militari Residence, și doctorand în antropologie, unde cercetează modul în care publicitatea stradală influențează percepția asupra cartierelor și orașului.
Ni se mai alătură și Antonia Ene, voluntară în cadrul Asociației Străzi pentru Oameni, o organizație civică 100% voluntară, dedicată unui București mai sigur, verde și prietenos cu oamenii. Absolventă a unui master în Management Intercultural, crede în puterea comunității de a schimba orașul prin implicare civică. În plus, este fundraiser și coordonator al Turului Civic, un proiect prin care bucureștenii descoperă istoria cartierelor și explorează cum poate fi transformat orașul.
Ca de obicei, partenerii de la Cărturești oferă cartea comunității noastre cu discount de 20% prin codul FUNKY la checkout, între 07.10 și 31.10.2026.
Iar partenerii de la AudioTribe ne-au transmis că prin codul FUNKYAT, activ până pe 23.12.2026, poți să îți faci un cont, să selectezi abonamentul de o lună, iar costul acestuia va fi redus la 10 lei/lună, timp de două luni, dacă prima plată redusă se realizează până pe 30.12.2026. Codul nu se cumulează cu alte oferte sau promoții și funcționează în acord cu Termenii și Condițiile de pe site. La expirarea ofertei, abonamentul se reînnoiește automat la preț întreg. Poți întrerupe abonamentul oricând din contul tău. Pentru suport: [email protected].
Te invităm să te înscrii aici. Locurile sunt limitate.