Sari peste navigare
Funky Citizens lansează programul de politici publice Amazoane Civice 2026. Timp de 12 luni, 50 de tineri, cu accent pe tinere femei, vor învăța să monitorizeze deciziile publice, să analizeze reforme și bugete, pentru a putea construi, în echipă, agenda civică a României înainte de alegerile din 2028.
Am văzut asta direct, prin intermediul evenimentelor naționale, parte din Caravana Civică 2024: când începe anul electoral, agenda publică e deja ocupată de partide și candidați și devine tot mai greu ca alte voci să mai ajungă în discuție. Așa că Republica 2028 pornește cu doi ani înainte prin intermediul programului Amazoane Civice, cu oameni pregătiți, cu teme documentate temeinic și cu campanii care ajung la cetățeni înainte ca politicul să domine din nou tot spațiul public.
La Funky, credem că majoritatea feminină din program nu e o cotă, ci un mod concret de a crește numărul de femei pregătite pentru a fi lideri politici. Vrem o generație de voci civice credibile, conectate la comunitățile lor, active înainte ca vocea lor să fie acoperită de zgomotul electoral.
Înscrierile se deschid acum, în septembrie 2026, iar cei 50 de participanți selectați printr-un open call național parcurg, timp de 12 luni, un traseu care combină formarea intensivă cu practica reală: bootcamp de trei zile la finalul lunii noiembrie; 8 cursuri intensive între luna noiembrie 2026 și aprilie 2027; program de mentorat timp de șase luni cu experți din ONG-uri, business și media și monitorizare legislativă dezvoltată în parteneriat cu transparenta.eu, care urmărește Monitorul Oficial, Parlamentul și Guvernul și pune datele financiare publice ale celor peste 13.400 de instituții din România la dispoziția participanților și, ulterior, a publicului larg.
Participanții transformă ce învață în propuneri concrete de politici publice, adunate în „Agenda 2028″, un document trimis tuturor partidelor din Parlament și în două campanii civice naționale.
Timp de 12 luni, îi formăm pe acești oameni și îi susținem să-și articuleze și să-și promoveze ideile: prin cursuri despre cum funcționează legislativul, advocacy, comunicare publică și buget, printr-un mentor din societatea civilă, mediul privat sau media, și prin legătura cu ceilalți participanți, tineri din toată țara, cu care lucrează la proiecte comune și își testează ideile.
La final, participanții nu doar înțeleg cum se iau deciziile în România, ci și știu să le urmărească, să le conteste constructiv și să propună alternative, pregătiți să intre în 2028 ca actori, nu ca spectatori ai unui an electoral care îi ia prin surprindere.
Cine prelucrează datele tale. Asociația Funky Citizens, cu sediul în Str. Brăilița nr. 7, Sector 3, București, CIF RO30339344, în calitate de operator. Ne poți scrie la [email protected] pentru orice întrebare legată de datele tale.
Ce date colectăm. Nume și prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, vârstă, gen, localitate, ocupație, CV-ul și mini policy brief-ul pe care le încarci, experiența profesională. Dacă ești selectat, îți vom cere ulterior datele necesare pentru participare și, dacă primești deconturi, datele necesare pentru plată.
De ce le colectăm. Ca să evaluăm candidatura, să comunicăm cu tine pe parcursul selecției și, dacă ești selectat, ca să te putem include în program. Genul și localitatea le folosim pentru criteriile de echilibru anunțate în open call.
Pe ce temei. Aplici pentru a intra într-un program pe baza unui contract de participare. Evaluarea candidaturii, comunicarea cu tine și verificarea informațiilor pe care ni le dai sunt pașii necesari pentru a putea încheia acel contract, așa că temeiul este art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul general privind protecția datelor — demersuri precontractuale, la cererea ta.
Dacă nu ești selectat, păstrăm dosarul încă 6 luni, ca să putem răspunde unei eventuale contestații. Pentru această perioadă, temeiul este interesul nostru legitim, iar te poți opune scriindu-ne la [email protected].
Dacă în mini policy brief-ul tău exprimi convingeri care, potrivit legii, sunt date sensibile, le prelucrăm doar cu acordul tău explicit, pe care ți-l cerem separat la finalul formularului. Fii sincer informat în privința asta: dacă nu ni-l dai, nu îți putem evalua aplicația, pentru că brief-ul este criteriul principal de selecție. Îl poți retrage oricând, iar retragerea în timpul selecției înseamnă că îți încheiem candidatura și ștergem dosarul.
Te rugăm ca brief-ul să fie o analiză de politică publică, nu o declarație de poziție politică. Nu îți cerem și nu vrem să știm ce partid susții.
Ai dreptul să îți muți datele. Pentru că prelucrăm în vederea încheierii unui contract, poți cere să primești datele pe care ni le-ai furnizat, într-un format structurat și citibil automat.
Cine mai vede datele tale. Echipa Funky Citizens implicată în recrutare și membrii comisiei de selecție, reprezentanți ai universităților partenere și experți externi. Toți semnează angajamente de confidențialitate în funcție de tipul de date la care au acces (echipa organizatorică are acces la date necesare comunicării cu tine și organizării întâlnirilor, cea de selecție, la CV, mini policy brief și, ulterior, la date despre gen și localitate pentru bifarea proporțiilor de selecție, reprezentanții universităților și experții externi la datele tale de contact, nume și prenume). Evaluarea mini policy brief-ului se face fără ca evaluatorii să îți vadă numele, genul sau localitatea. Către finanțatorii proiectului transmitem doar liste de prezență, dacă ești selectat, și niciodată aplicația ta.
Persoanele de referință. Dacă indici persoane de referință, te rugăm să le anunți în prealabil. Le contactăm doar dacă ajungi pe lista scurtă, doar după ce te anunțăm, și le trimitem la primul mesaj o informare despre cum le-am obținut datele.
Cât le păstrăm. Dacă nu ești selectat, ștergem dosarul în 6 luni de la comunicarea rezultatului. Dacă intri pe lista de rezervă, îl păstrăm până la 31 decembrie 2026. Dacă bifezi acordul separat, îl putem păstra 24 de luni pentru a te informa despre ediții viitoare.
Unde le stocăm. Pentru gestionarea relației cu comunitatea noastră, folosim platforma NationBuilder, un serviciu furnizat de 3dna Corp, găzduită în SUA - iar datele sunt stocate și prelucrate pe infrastructura sa, în afara Spațiului Economic European. Datele pe care le colectăm prin această platformă (nume, adrese de e-mail, numere de telefon, istoricul donațiilor și al interacțiunilor cu organizația noastră) sunt stocate într-o bază de date privată și separată, dedicată exclusiv Funky Citizens. Transferul se realizează pe baza clauzelor contractuale standard (Standard Contractual Clauses) adoptate de Comisia Europeană — Modulul 2, operator către persoană împuternicită — incluse în Addendumul de prelucrare a datelor (DPA) - https://nationbuilder.com/dpa. Suplimentar, 3dna este certificată în cadrul EU-U.S. Data Privacy Framework, un mecanism recunoscut pentru transferul de date personale către SUA. Lista subprocesatorilor este disponibilă la nationbuilder.com/subprocessors.
Accesul la aceste date se face securizat, prin conexiune criptată, și este limitat la persoanele din organizația noastră care au nevoie de ele pentru activitatea curentă, fiecare cu un nivel de permisiuni stabilit în funcție de rol. Un număr restrâns de angajați ai furnizorului (3dna) pot accesa baza de date exclusiv pentru a oferi asistență tehnică, fiind ținuți de obligații stricte de confidențialitate.
Ce drepturi ai. Acces, rectificare, ștergere, restricționare, opoziție și retragerea consimțământului acolo unde l-ai dat. Ne scrii la [email protected] și îți răspundem în cel mult o lună. Dacă nu ești mulțumit, poți depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1, București, [email protected]) sau te poți adresa instanței.
Decizii automate. Nu folosim niciun sistem automat care să respingă sau să claseze candidaturile. Toate evaluările sunt făcute de oameni.
Ce te rugăm să NU ne trimiți. În CV și în brief, te rugăm să nu incluzi codul numeric personal, copii ale actului de identitate, fotografii, informații despre starea ta de sănătate, apartenența la un partid, la un sindicat sau la o comunitate religioasă. Nu avem nevoie de ele și nu le folosim în evaluare. Dacă apar oricum, le eliminăm din fișierul pe care îl păstrăm.
Pe 30 septembrie, între 18:30 și 20:00, te așteptăm în București, la Cărturești Verona pentru a discuta despre cartea lunii septembrie a Clubului de Lectură Civică.
Cartea lunii: „Împăcare Via Transilvanica”, de Anca Iosif.
Invitata serii: Anca Iosif, jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în căutarea poveștilor bune și a drumurilor introspective pe cărările muntoase.
Vino cu cartea citită, cu întrebări notate sau pur și simplu încărcat de curiozitate. Ne vedem acolo.

Cât de des te oprești să te gândești la ce duci și lași deoparte, zi de zi, ca să le poți face pe toate? E întrebarea pe care o aducem la Clubul de Lectură Civică de pe 30 septembrie, începând cu ora 18:30, la Cărturești Verona, București.
Întrebarea vine și cu autoarea, Anca Iosif, care a răspuns la ea pe un drum de 700 de kilometri, cel spre Via Transilvanica, și din care a ieșit lectura lunii, „Împăcare pe Via Transilvanica". Cartea este mărturia unei autoare care scrie când nu-i e bine, ca să facă loc și pentru mai bine.
Anca este bucureșteancă, jurnalistă de peste 15 ani, iar în ultimii ani s-a axat pe firul poveștilor legate de faună sălbatică, spațiile verzi din orașe, deșeuri și coexistențele dintre oameni și toate aceste lupte.
În același timp, de peste 20 de ani își face drum spre munți și scrie despre ce descoperă acolo, iar Împăcare pe Via Transilvanica este prima ei încercare de a îmbina poezia unui drum introspectiv cu ce aude, ce vede, ce simte.
Te invităm să dezbatem în această toamnă propriile bagaje emoționale pentru a face loc pentru mai bine în acest nou sezon, inspirați de o călătorie amuzantă și fără cosmetizări prin România de azi.
Cartea o poți cumpăra de pe Cărturești, iar prin codul FUNKY beneficiezi de un discount de 20% la checkout, în perioada 11.09 - 02.10.2026.
Te invităm să te înscrii. Locurile sunt limitate.

Luna aceasta avem două invitate care aduc cu ele exact ingredientele de care avem nevoie când citim o carte despre orașul în care trăim: ochiul arhitectului, mintea urbanistului și vocea unor oameni implicați în viața civică de ani buni.
Anca Dumitrache și Vera Marin discută cu noi „Orașe pentru oameni" de Jan Gehl - o carte despre cum sunt gândite (sau nu) spațiile în care trăim, ne mișcăm și ne întâlnim.
Ce face un oraș să fie viu? Cum arată un București gândit pentru oameni și nu pentru mașini? Nu există interlocutoare mai potrivite pentru aceste întrebări.

Luna aceasta avem un invitat care aduce cu el exact ingredientele de care avem nevoie când citim o carte despre politică: mintea unui avocat, ochiul unui fact-checker și vocea unui om implicat în viața civică de peste două decenii.
Avocatul Adrian Rista discută cu noi „Turul 2 care n-a fost", de Augustin Cătălin Stoica, o carte despre unul dintre cele mai controversate momente din istoria recentă a democrației românești.
Cine a anulat alegerile? Ce s-a întâmplat cu adevărat? Nu există un interlocutor mai potrivit pentru aceste întrebări.

Pe 26 mai, între 18:00 și 20:00, revenim cu o carte despre putere, ordine mondială și ce urmează și cu o invitată care știe, poate mai bine decât oricine, cum arată lumea din spatele deciziilor mari.
Cartea lunii: „The Triangle of Power. Rebalancing the New World Order”, de Alexander Stubb
Invitata serii: Elena Calistru, cofondatoare Funky Citizens, unul dintre oamenii care au ales să înțeleagă cum funcționează cu adevărat lucrurile și să explice asta și altora. O voce a societății civile la nivel european și, în același timp, genul de om cu care o conversație despre politică, cetățenie și viitor devine brusc mai puțin descurajantă.
Vino cu cartea citită, cu întrebări sau pur și simplu curios. Ne vedem acolo.

Pe 21 aprilie vorbim despre feminism nu la modul abstract, ci așa cum apare el în viața de zi cu zi: acasă, la muncă, între oameni.
Citim împreună „Cum am devenit feministă” la Cărturești Verona, alături de Oana Băluță și Julia Boca. Un volum care trece de la teorie la experiențe personale și ne arată de ce această conversație contează.

Pe 23 martie vorbim despre putere, influență și mecanismele din spatele liderilor care modelează lumea contemporană.
Citim împreună „Vremea prădătorilor” de Giuliano da Empoli la Cărturești Verona, alături de Florin Râșteiu, jurnalist de investigație la Buletin de București, premiat la categoria Presă Locală în 2025 și 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri.
Luna ne aduce un roman care ne ajută să înțelegem cum funcționează strategiile de manipulare politică și ce se întâmplă în culisele deciziilor publice.

Clubul de lectură civică Funky continuă. Pe 26 februarie vorbim despre conspirații, mistere și manipularea informației așa cum apar ele în viața de zi cu zi: în știri, online, între oameni.
Citim împreună „Cimitirul din Praga”, de Umberto Eco, la recomandarea Codruței Simina, jurnalistă de investigație și expertă în dezinformare, fondatoarea newsletterului Misreport, gazda acestei ediții a clubului de lectură civică.
Un roman care ne provoacă să gândim critic și să descoperim cum teoriile conspirației se formează și se răspândesc în societate. „Să asculți nu înseamnă să încerci să înțelegi."

Ți-ai propus să citești mai mult în 2026? Și noi. Pe 16 ianuarie deschidem anul cu o întrebare incomodă: de ce pierde Occidentul lupta pentru democrație? A venit timpul să ne antrenăm mușchiul civic împreună și ce mod mai bun de a începe decât cu o carte care schimbă perspectiva.
Citim împreună „Lumina frântă. De ce pierde Occidentul lupta pentru democrație”, de Ivan Krastev și Stephen Holmes, la Cărturești Verona, alături de gazdele Mihaela Putineanu, Community Manager, și Ana Mocanu, Director Executiv Funky Citizens.
Ai oportunitatea să descoperi o carte care demontează iluzia că sfârșitul Războiului Rece marchează începutul epocii liberalismului și democrației pentru a ne ajuta să înțelegem cum s-au erodat valorile în care credeam, ce s-a întâmplat cu adevărat și ce putem face în continuare.